Date noi şi neaşteptate sugerează că Voyager 1 călătoreşte de aproximativ un an prin plasma (gaz ionizat) prezentă în spaţiul dintre stele. Voyager se găseşte într-o regiune de tranziţie situată imediat în afara „bulei solare”, unde anumite efecte ale soarelui nostru sunt încă evidente.
„Acum că avem noi date cheie, credem că suntem cu adevărat martori la saltul istoric pe care omenirea îl face în spaţiul interstelar”, a comentat Ed Stone, un cercetător de la California Institute of Technology implicat în proiectul Voyager. „Echipa Voyager a avut nevoie de timp să analizeze aceste observaţii şi să le înţeleagă. Dar acum putem oferi un răspuns la întrebarea «am ajuns acolo?». Da, am ajuns”, spune Stone.
„Din punct de vedere ştiinţific este o reuşită majoră, dar şi din punct de vedere istoric. Este una dintre acele călătorii de explorare precum circumnavigarea globului pentru prima dată sau efectuarea primului pas pe Lună. Acesta este primul moment în care începem să explorăm spaţiul dintre stele”, a mai spus Stone.
Noile analize ale densităţii plasmei din jurul sondei, realizate pe baza unor date primite între 9 aprilie şi 22 mai, s-au dovedit conforme cu densităţile care se află în regiunea interstelară prezise de modelele de calcul, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Iowa, coordonaţi de Don Gurnett, principalul autor al acestui studiu.
„Am tresărit pe scaunele noastre atunci când am constatat aceste oscilaţii în datele noastre, pentru că ele arată faptul că sonda Voyager 1 se află într-o regiune complet nouă, conformă cu ce putem să ne aşteptăm de la spaţiul intersideral şi complet diferită de heliosferă, bula formată de razele solare”, a explicat Don Gurnett.
Pe parcursul acestei conferinţe de presă telefonice, cercetătorul american a prezentat şi prima înregistrare cu fondul sonor al spaţiului interstelar.
Potrivit aceluiaşi cercetător, câmpul magnetic nu şi-a modificat direcţia la ieşirea sondei din Sistemul Solar, fapt care rămâne deocamdată inexplicabil.
Voyager 1 a părăsit Terra pe 5 septembrie 1977, la câteva zile după naveta soră, Voyager 2. Cele două navete aveau ca obiectiv principal studierea planetelor Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun, misiune îndeplinită în 1989. Datele transmise de cele nouă instrumente aflate la bordul fiecăreia dintre sonde au făcut ca această misiune de explorare a Sistemului Solar să fie considerată cea mai fructuoasă din întreaga istorie spaţială a omenirii.
Ulterior, navetele au fost îndreptate către spaţiul situat în afara sistemului nostru solar. Cercetătorii se aşteaptă ca sursele de energie de plutoniu să înceteze să mai furnizeze electricitate în aproximativ 10 ani, moment în care instrumentele de la bord şi transmiţătoarele vor înceta să mai funcţioneze.
Voyager 1 nu se va apropia de altă stea timp de 40.000 de ani, în ciuda faptului că se deplasează cu 45 de kilometri pe secundă.
„Voyager va orbita centrul galaxiei noastre cu toate stelele sale timp de miliarde de ani”, a explicat profesorul Stone.
Misiunea sondei nu s-a încheiat, însă. Cât timp instrumentele sale vor continua să funcţioneze, oamenii de ştiinţă vor dori să exploreze noul mediu în care Voyager se găseşte. Noua regiune în care se află acum sonda a fost generată şi modelată de stele uriaşe care au explodat acum câteva milioane de ani.
Cercetătorii au dovezi indirecte şi modele care le permit să descrie condiţiile din acest mediu, dar acum Voyager va oferi primele măsurători concrete.
Navetele Voyager 1 şi Voyager 2 sunt fiecare dotate cu 69,63 de kilobytes de memorie. Spre comparaţie, un iPhone 5 cu 16 gigabytes de memorie are de 240.000 de ori mai multă memorie decât o navetă Voyager. De asemenea, puterea transmiţătoarelor sondelor Voyager (23 waţi) este echivalentă cu aceea a unui bec de frigider.
„Voyager a ajuns într-o zonă în care nicio altă sondă nu a mai ajuns vreodată, marcând unul dintre cele mai mari succese tehnologice din istoria ştiinţei şi scriind un nou capitol în cartea viselor şi eforturilor ştiinţifice întreprinse de om”, a comentat John Grunsfeld, administrator ştiinţific în cadrul NASA. „Poate că în viitor, alţi exploratori ai spaţiului cosmic îndepărtat vor prinde Voyager din urmă, primul nostru emisar interstelar, şi vor reflecta la modul în care această navetă îndrăzneaţă i-a ajutat să aibă posibilitatea de a călători atât de departe”, a mai spus Grunsfeld.
Misiunile Voyager 1 şi 2 au costat până în luna septembrie a acestui an aproximativ 988 de milioane de dolari, cost care include lansarea, operaţiunile misiunii şi bateriile nucleare cu care sunt dotate sondele.
„Nimic nu poate opri cursa în spaţiu a sondei Voyager 1 care îşi va continua periplul timp foarte îndelungat, probabil câteva miliarde de ani”, a prezis astrofizicianul Marc Swisdal.